Mesaje de la Univers

Câteodatã s-a întâmplat, ca în timpul sesiunilor sã aparã mesaje pentru persoanele implicate, în situaţii specifice cu care aceştia se confruntã. Mãrturisesc, cã fac acest lucru total intuitiv, nu am urmat nici un curs de specialitate, însã recunosc, cã am savurat cu plãcere filmul Chico Javier atunci când l-am vãzut.
Intenţia sesiuniilor pe care le ofer este pentru binele suprem al celor implicaţi, şi în armonie cu ce îşi doresc aceştia, şi nu am avut niciodata intenţia clarã de a prelua un mesaj pentru primitor. Mesajele însã pur şi simplu au venit, atunci când era nevoie de ele. Apoi ele au fost din ce în ce mai clare, pentru primitor, cât şi pentru mine, cu indicaţii specifice şi personalizate pentru situaţia cu care persoana se confrunta.
În final am înţeles cã acesta este drumul meu în acest moment, cã vindecarea anumitor aspecte ţine de conştientizare, cã oamenii uneori au nevoie de un mesaj clar, iar ghizii, maestri şi fiinţele de luminã rãspund cu bucurie chemãrii noastre, şi oferã cãi care pot duce la o trecere mai uşoarã a provocãrilor pe care le întâmpinãm, bineînţeles în cazul în care sunt acceptate şi aplicate.

Mesaje-de-la-Univers
Te rog, indiferent de la cine vine mesajul, sau cine îl transmite, verificã informaţia din el cu propriul barometru interior, şi selecteazã ceea ce consideri valid pentru propria fiinţã.

Mulţumesc Ilenei Vlãduţ, care m-a ajutat sã acord mai multã atenţie mesajelor primite.
Mulţumesc Rãzvan Costache, cel care a venit cu rãspunsurile şi confirmãrile din stele la momentul potrivit.
Recunoştintã ghizilor şi fiinţelor de luminã care, cu dragostea lor nemãrginitã oferã o altfel de viziune asupra lucrurilor, oferã îndrumare şi suport în lecţiile noastre pãmântene.

thank-you

Solicitã sesiunea ta individualã la: hello@sproutsoflight.com sau completeazã formularul de contact, menţionãnd situaţia sau aspectul în care îţi doreşti îndrumarea ghizilor. Deoarece s-a întâmplat ca preluarea mesajului sã dureze chiar şi câteva ore, stabilim o întâlnire pentru livrarea acestuia şi pentru a pune în practicã indicaţiile oferite de maestri înãlţaţi, în cazul în care mesajul conţine acest lucru.

Poţi vizualiza fragmente din mesajele transmise de ghizi aici.

Pe Ileana o gãseşti la: www.perfectlotus.ro ea face printre altele şi sesiuni minunate de Vindecare Reconectivã, testate şi probate 🙂 .
Pentru a consulta ce propun stelele, pentru astrograme şi interpretare îl recomand cu toatã încrederea pe Rãzvan, pe care îl poţi contacta aici: https://www.facebook.com/costache.razvan.79 .
De asemenea, te încurajez sã iniţiezi o conexiune cu proprii ghizi în mod direct, chiar dacã nu îi simţi sau nu îi înţelegi de la început, persevereazã cãci beneficiile sunt considerabile.

Comentariile sunt închise.